Sunday, June 26, 2011

Foamea dupa comuniune

Traim probabil din mai multe puncte de vedere, in cea mai complexa si dificila perioada a istoriei bisericii. Ultimul secol a fost martor al unor serii de schimbari majore de paradigma in modul in care oamenii privesc biserica si implicarea lor in viata si activitatea acesteia. In prezent, tot mai multi oameni cu care discut despre biserica, in special tineri, au sentimentul acut ca ceva nu este in regula sau ca ceva lipseste. Probabil lucrul cel mai des invocat este lipsa de autenticitate sau sinceritate. Foarte multi sunt dezgustati de fatarnicie, falsitate si de obsesia bolnavicioasa a imaginii publice. Intr-un secol al imaginii acest lucru nu trebuie sa ne surprinda, insa de la biserica este normal sa avem asteptari diferite fata de parlament sau guvern. Cu toate acestea, bisericile noastre par a semana tot mai mult cu scena politica: dispute aprinse, egoism, intoleranta, certuri, manevre, manipulare, alegeri, vot, putere si, nu in ultimul rind, imagine. Se cheltuiesc bani grei in politica pentru „pachetul de imagine” si se pare ca aceasta obsesie a pus stapinire din ce in ce mai mult pe bisericile noastre, eliminind orice urma de sinceritate sau autenticitate.

Daca il intrebam pe orice tinar ce calitate apreciaza intr-un om, majoritatea vor raspunde ca apreciaza sinceritatea. In contextul luptelor pentru putere, sinceritatea va reprezenta intotdeauna un dezavantaj. Astfel, oriunde exista o lupta pentru putere, exista si obsesia imaginii, obsesie care face imposibila prezenta sinceritatii. Un politician sincer este, cel mai probabil, un politician fara viitor, mai ales intr-un context in care minciuna a fost ridicata la rang de arta. Nu ne asteptam sa gasim sinceritate printre politicieni – ar putea sa fie chiar caraghios... Biserica insa trebuie sa fie un mediu complet diferit. Daca in lume trebuie sa ne ferim mereu si sa ne pazim imaginea, biserica trebuie sa fie locul in care sa regasim sinceritatea, siguranta, compasiunea si intelegerea. Din pacate insa, rareori gasim aceste lucruri in biserica si de aceea tinerii se simt tot mai instrainati in biserici, fara a-si da seama de multe ori ce anume le creaza acest sentiment neplacut. In loc sa se deschida fata de biserica, ei se inchid. Lupta pentru putere si lipsa sinceritatii sunt insa doar doua dintre probleme si ele reprezinta de fapt efecte, mai degraba decit cauze.

Problema este mult mai adinca si mai complicata decit poate parea la prima vedere. Multi si-au dat seama de lipsa sinceritatii si au incercat sa creeze cadre de libera expresie si de comuniune sub forma grupurilor mici, reusind de multe ori sa atenueze acest sentiment. Cu toatea acestea, sentimentul persista la nivelul intregii biserici, mai ales acolo unde coexista mai multe generatii, cu modurile lor diferite de gindire. Impartirea bisericii pe grupuri mici poate sa creeze cadre de intimitate si de sinceritate, insa de multe ori ele devin mici eclesiole in care obsesia imaginii este doar putin atenuata. Astfel, tinerii sunt surprinsi ca aceasta forma de organizare nu a rezolvat intru totul problema. Este mult de spus in ce priveste organizarea si conducerea grupurilor mici si de multe ori lipsa de intelepciune si pricepere a liderilor sau chiar lipsa liderilor fac ca aceste grupuri sa esueze in tentativa lor de a crea cadre de intimitate si comuniune. Dupa cum spuneam mai sus, problema este mult mai complexa si nu poate fi rezolvata prin simple artificii organizationale. Oricit de geniala ar fi organizarea unei biserici, problema majora va fi intotdeauna mentalitatea oamenilor – modul lor de gindire.

Rolul bisericii

Problema, dupa parerea mea, este modul in care privim biserica si rolul ei in viata crestina. Totul porneste de la rolul bisericii in mintuire, atunci cind ne confruntam cu intrebari de genul: „Este biserica esentiala pentru mintuire?”, „Exista mintuire in afara bisericii?”, „Pot fi mintuit daca nu merg la nici o biserica, desi cred in Isus?”. Multi evanghelici vor fi tentati sa raspunda foarte repede la aceste intrebari, spunind ca mintuirea este prin credinta, deci mersul la biserica nu reprezinta o „conditie” a mintuirii. Desi acest lucru este adevarat intr-o oarecare masura, cu totii avem o stringere de inima atunci cind auzim aceasta afirmatie. Mi se pare rezonabil sa ne intrebam ce rost mai are sa mergem la biserica daca suntem mintuiti doar prin credinta in Domnul Isus. Pentru crestinii primelor secole, o astfel de intrebare ar fi fost complet nepotrivita, din simplul motiv ca pentru ei mintuirea si viata eclesiala erau de nedespartit si aveau un puternic caracter comunitar. Aceste intrebari au aparut in contextul individualismului salbatic din perioada moderna, individualism care a afectat in mod dramatic crestinismul – vezi expresia „Eu si Dumnezeu formam majoritatea”. Ciprian al Cartaginei, unul din sfintii parinti ai bisericii din secolul al III-lea a spus ca „cel care nu are biserica drept mama, nu-L are nici pe Dumnezeu ca Tata”. Un sfint contemporan spunea ca acceptarea lui Isus si respingerea bisericii suna cam asa: „Pe Tine, Isuse, te plac, dar de mireasa Ta nu-mi place deloc”.

O privire atenta asupra spiritualitatii noastre probabil ca va evidentia imediat un puternic caracter individualist. Rareori discutam despre conceptele de comunitate, de prietenie, de reciprocitate, iar atunci cind o facem, ajungem tot la aspecte individuale – si anume la propria noastra crestere spirituala. Biserica actuala, de orice denominatie, sufera in primul rind de o lipsa acuta a teologiei comuniunii, iar cei care au parte de ortodoxie (gr. credinta dreapta) in acest domeniu, nu au parte de ortopraxie (gr. practica dreapta). Biserica ortodoxa, spre exemplu, are o teologie fascinanta a comunitatii, dar aceasta rareori se regaseste in practica.

Acest individualism se manifesta chiar si in modul in care abordam evanghelizarea si apologetica. Editurile crestine produc tot mai multe tractate evanghelistice, carti care prezinta metode de prezentare a evangheliei si de apologetica. Din acest punct de vedere nu ne putem plinge. Biserica pare a fi din ce in ce mai prezenta pe piata publicistica si totusi ea este din ce in ce mai invizibila si mai retrasa din comunitatea in care este plasata. Oricine poate acum citi despre mintuire, credinta si biserica, dar este parca tot mai dificil sa vada o comunitate crestina in actiune. Si nu ma refer aici la „mersul la biserica”, adica la serviciile publice ale bisericii, ci la marturia crestina de fiecare zi. Un alt parinte al bisericii din primele secole spunea ca paginii erau atrasi de crestinism atunci cind ii vedeau pe crestini cum se raporteaza unii la altii si la cei din jurul lor. Iata o biserica implinitoare a cuvintelor lui Isus: „prin aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii pentru altii” (Ioan 13:35).

Deruta tinerilor

Iata de unde porneste problema: tinerii nostri vad una la biserica si alta acasa ori in afara slujbelor. Aceasta se intimpla in mare masura din cauza unei teologii derizorii cu privire la conceptul de comunitate crestina. Pentru majoritatea oamenilor biserica este „ceea ce se intimpla duminica si miercurea seara”, iar de vreme ce mintuirea este o chestiune individuala si ne priveste pe fiecare, ne putem permite sa nu avem nici un fel de relatii unii cu altii sau, in cele mai bune cazuri, sa avem relatii superficiale. De aceea putem discuta cu nonsalanta despre „purtarea sarcinilor unii altora” si sa nu avem nici o idee despre ce inseamna aceasta in practica. De aceea putem discuta despre „partasie” (adica despre comuniune) si in acelasi timp sa fim complet insensibili la durerea fratelui ori a surorii noastre.

Dintre toti membrii bisericii, tinerii sunt cei care resimt in modul cel mai dramatic aceasta ruptura intre teorie si practica. Generatiile de peste 35 de ani, formate in epoca rationalismului modern, se multumesc cu predici frumoase si cuvintari spilcuite, insa generatia post-moderna nu mai gusta credinta definita in termeni pur intelectuali. Tinerii sunt infometati dupa o comuniune reala, dupa o credinta practica, dupa relatii autentice. Ei simt mai acut decit ceilalti durerea provocata de dualismul spirit-materie, in parte pentru ca au auzit predicile, au facut studiile biblice, au mers in taberele crestine, dar nu au vazut familii armonioase, oameni care sa se ajute intre ei fara interese ascunse, pastori care isi dau viata pentru turma, oameni fascinati de frumusetea lui Dumnezeu si de minunea comuniunii crestine. Ei au auzit cuvintari care pareau biblice, dar plecau de la premise lumesti, individualiste, rationaliste, politic corecte si complet rupte de realitatea cotidiana. Au auzit toata viata lor predici din seria „ar trebuie sa...” si foarte putine din seria „cum sa...”, dupa cum spunea un pastor american. Tinerii nostri nu se mai extaziaza la discursuri inflacarate, ei vor sa vada aceasta proclamare traita si celebrata in comunitate, acolo unde Dumnezeu a si intentionat sa ia forma si sa se dezvolte.

Foamea dupa comuniunea crestina reala este tot mai acuta, tot mai prezenta printre tineri. Problema este ce anume vom face pentru a implini aceasta foame? Vom ridica din umeri si vom ignora problema ori vom actiona intr-un fel sau altul?

Inapoi la comunitate

Generatia intre 18 si 35 ani incepe sa-si dea seama tot mai mult ca individualismul distruge lumea si cauta din ce in ce mai mult o identitate in cadrul unui grup. Mai mult ca oricind, oamenii isi dau seama ca egoismul ii distruge si ca au nevoie de ceilalti. Pentru multi necrestini aceasta nevoie de comuniune este ceva complet nou fata de generatiile anterioare. Ei au renuntat sa mai creada cu optimism in ratiune si in stiinta si au un interes tot mai crescut fata de spiritualitate. Au vazut ca ratiunea nu ofera solutii si stiinta mai mult a creat probleme decit le-a rezolvat – vezi poluarea si degradarea creatiei. Tinerii din zilele noastre au o deschidere fara precedent fata de spiritualitate si cauta cu disperare o comunitate in care sa se integreze. Ar fi o tragedie fara margini ca biserica crestina, care are la baza cea mai frumoasa idee despre comunitate, sa-si piarda vremea in lupte interne si in rabufniri ale egoismului in loc sa se intoarca la ceea ce a fost odata – grupuri sau comunitati de oameni care Il iubeau pe Mintuitorul si care se iubeau unii pe altii in mod practic, in lucrurile mici ale vietii, lucruri care conteaza enorm de mult si care stau la baza celor mari.

O intoarcere a bisericii la comuniunea traita de biserica primelor secole inainte de institutionalizarea constantiniana, o intoarcere la relatiile de suport reciproc si de asumare a responabilitatii fata de ceilalti si o renuntare la egocentrismul modern nu doar va aduce inapoi pe tinerii nostri in biserici, ci va atrage mari multimi de oameni insetati si infometati dupa iubirea lui Cristos intrupata in iubirea dintre membrii comunitatilor crestine. Daca iubirea crestina este vizibila doar duminica si miercurea, ea va esua in a-L arata pe Cristos omenirii. Mai mult ca niciodata avem nevoie de o intrupare a iubirii lui Cristos in iubirea dintre noi, ucenicii Lui. De cele mai multe ori, dupa cum ne-a promis Domnul nostru, iubirea reala dintre noi ii va atrage pe oameni mai mult decit mii de tractate si campanii evanghelistice.

Pe buna dreptate voi fi intrebat ce propun, din punct de vedere practic. In primul rind, problema este atit de mare, incit am un sentiment profund al micimii mele. Probabil ca singura solutie reala la aceasta problema este pierderea vietii. Aceasta problema nu o vom rezolva atita vreme cit tinem atit de mult la viata noastra. Pina la urma, va trebui sa renuntam la autoprotectie, la protejarea imaginii de sine, pentru a-I permite in sfirsit Domnului Isus sa ne ia apararea.

Textul cheie aici este „cine isi pastra viata o va pierde si cine isi va pierde viata pentru Mine, o va cistiga” (Matei 10:39). Va trebui sa riscam a fi raniti si sa invatam din nou sa avem incredere unii in altii, sa pastram confidentialitatea confesiunii, sa nu ne mai gindim tot timpul numai si numai la noi insine, ci sa ne ignoram din cind in cind propriile nevoi, indeajuns de mult pentru a avea timp sa ne incurajam unii pe altii, sa ne ajutam unii pe altii si sa ne cerem iertare unii de la altii. Va fi foarte greu, pentru ca ne-am obisnuit sa traim in individualism. Poate ca multi au renuntat sa mai spere ca aceste lucruri vor fi prezente in biserica. Insa cred ca speranta noastra este in aceasta noua generatie de tineri. Noi, tinerii, avem sansa unica de a reimprospata bisericile cu un nou simt al responsabilitatii reciproce. Noi tinerii avem sansa de a construi noi comunitati crestine care nu concep viata crestina in separare de fratii si surorile noastre. Fiind mereu constienti de tendintele individualiste si prin inspiratia Mingiietorului cred ca vom reusi sa folosim din nou termenii de „frate” si „sora” in sensul lor real, personal si intim si nu doar ca banale formule de politete.

Tuesday, June 14, 2011

Metafora pantofului sau cum aflati daca va potriviti fara sa va incercati

Am intilnit metafora pantofului in mai multe scrieri, atit laice (la Patapievici in Discernamintul modernitatii, unde da exemplul omului modern care isi schimba pantoful nu pentru ca nu mai este bun, ci pentru simplul motiv ca nu mai este la moda) cit si religioase (la C. S. Lewis, in exemplul cu pantoful care nu este schimbat nici chiar cind ne stringe, ca metafora a omului conservator care nu este dispus la schimbari nici atunci cind acestea sunt necesare).

In articolul de fata ne vom referi insa la o alta metafora si anume la „incercarea” relatiilor sexuale inainte de casatorie intocmai cum incercam un pantof, pentru a vedea daca ni se potriveste. Asa cum am precizat si in ultimul meu articol (Eu cu cine ma casatoresc?), compatibilitatea nu este nici singurul si nici cel mai important factor predictiv al unei relatii bune, mai ales cind este vorba de relatia sexuala. Totusi, multi tineri gindesc in felul urmator: „vrem sa avem o relatie serioasa si durabila. Cum putem afla daca suntem potriviti fara sa incercam?” De aici si pina la casatoriile de proba nu mai este decit un pas.

Problema este insa ca relatia sexuala nu a fost facuta sa ajunga la desavirsire nici intr-o noapte, nici intr-o luna si nici macar intr-un an, ci se cere perfectata o viata intreaga. Prin urmare, cit timp sa incercam? Un an, doi, trei? Si daca intre timp ne dam seama ca nu „ne potrivim”, ce facem? Nu este la fel de simplu cu a pune pantoful inapoi in raft si a spune: „multumesc, nu mi se potriveste; am sa incerc in alta parte!” Daca vrem sa aflam mai multe despre relatiile sexuale si in ce cadru au fost ele intentionate sa aiba loc, trebuie sa-l intrebam pe creatorul acestora.
1. De ce ne-a creat Dumnezeu ca fiinte sexuale, pentru ca mai apoi sa ne limiteze?
Multi tineri isi pun aceasta intrebare, traind sub impresia ca pierd o experienta unica daca nu isi incep viata sexuala inca din adolescenta. Este aceeasi intrebare ispititoare care a determinat-o si pe Eva sa cada in pacat, crezind ca Dumnezeu ii refuza ceva ce i se cuvenea. In realitate, Dumnezeu ar fi vrut sa-i ofere ceva mai bun si s-o fereasca de ceea ce a urmat: teama (pierderea intimitatii cu Dumnezeu) si rusinea (pierderea intimitatii fizice). Vedem deci cum Dumnezeu pune niste limite tocmai pentru a ne impiedica sa traim aceste experiente. „Adevarata lume a sexualitatii este departe de cea prezentata de revista Playboy: Ea include tragedii, pierderi si singuratate pe linga momentele de placere si triumf.” (Tim Stafford, „Great Sex: Reclaiming a Christian Sexual Ethic”, in Christianity Today, 27).

Traim insa intr-o lume in care se pune accent pe implinirea imediata a tuturor nevoilor, in care nu se respecta promisiunile si care pretinde fericire cu orice pret. In acest context, filozofia de viata a revistei Playboy este mai atragatoare decit filozofia crestina, care ne cere sa renuntam la implinirea imediata a nevoilor proprii in favoarea celor din jurul nostru. In Europa moderna (stati linistiti, nu e vorba despre noi) si in Statele Unite, sexualitatea a ajuns sa capete o calitate cvasi-sacra, cu puteri mistice, este de parere Phillip Yancey in articolul sau „Holy Sex” (in Christianity Today, 25, 2005). „Ne alegem indivizii cei mai senzuali si le acordam statutul de zei si zeite, savurind fiecare detaliu intim al vietilor lor, urmarind statisticile privitoare la „performantele” lor, inconjurindu-i de paparazzi, rasplatindu-i cu bani si statut. Sexualitatea nu mai trimite inspre ceva dincolo de ea; a devenit „acel ceva”, sacrul substitut.”

O explicatie posibila ar fi ca lumea si-a pierdut credinta in Dumnezeu si apeleaza la alte resurse, care-i iau locul. Multi au cazut in capcana dependentei de satisfacerea unor dorinte al caror obiect este intotdeauna ceva mai putin decit ceea ce a intentionat Dumnezeu, sustine Larry Crabb in cartea sa, Vise naruite (Ed. Shalom, Oradea, 2004, pag. 107). Acest lucru se intilneste cel mai des in dependenta fata de o forma de control care nu priveste relatiile. „Voi cunoaste satisfactia deplina si mistuitoare fara sa fiu nevoit sa stabilesc o relatie de durata cu cineva.” Cei care gindesc in acest fel ramin la un nivel superficial si comod in relatiile lor, cautind o bucurie pe care nu ajung sa o simta niciodata, o bucurie pe care numai o relatie profunda le-o poate da. Domnul Isus afirma ca dorinta sexuala afecteaza interiorul unei persoane, inima sa, indiferent daca are loc sau nu o relatie fizica propriu-zisa. In mod surprinzator, El face de asemenea legatura intre dorinta si relatia fizica, intre pofta si adulter, observa Philip Yancey in acelasi articol, „Holy Sex”. Cel care se multumeste „doar sa priveasca” vrea sa-si tina dorinta discreta, rupta de orice contact direct, personal. Isus in schimb expune aceasta deceptie (Matei 5:28).

Din pacate, prea putini oameni apeleaza la biserica pentru a afla care este adevaratul inteles al sexualitatii umane, deoarece considera biserica mai degraba ca fiind dusmanul sexualitatii. Cum si-a cistigat biserica aceasta reputatie este o poveste lunga, iar celor interesati le sugerez sa citeasca tot articolul lui Philip Yancey (http://www.christianitytoday.com/ct/2003/010/3.46.html). Incercari de redresare a acestei situatii exista in ultimii ani, prin mai multe carti care au fost publicate pe acest subiect, atit in mediul ortodox cit si in cel evanghelic. Este un pas inainte, care cu siguranta a fost apreciat atit de tinara generatie cit si de cea mai in virsta. Voi da un exemplu care este graitor in acest sens. Intr-o biserica, in timpul unei predici despre sexualitate, o batrinica asculta cu mult interes in timp ce o femeie mai tinara de linga ea ii punea o multime de intrebari, distragindu-i atentia. Femeia mai in virsta i-a spus iritata: „Lasa-ma sa ascult, ca n-am mai auzit asa ceva niciodata!” Vedem deci cum interesul pentru o perspectiva crestina asupra sexualitatii exista din partea tuturor generatiilor, inclusiv a celor mai in virsta, pentru care acesta a fost multa vreme un subiect tabu.
2. Cum putem sti daca ne potrivim fara sa incercam?
Aceasta este o falsa problema sau mai bine zis o intrebare-capcana. Adevarul este ca nu putem sti cu siguranta nici daca incercam, nici daca nu incercam. „Cu totii avem de ales intre doua tipuri de nebunie, spune Vanier: nebunia Evangheliei sau lipsa de coerenta a valorilor acestei lumi” („Holy Sex”, Christianity Today, 25, 2005). Dumnezeu ne cere sa traim avind incredere in bunatatea Lui, fara sa ne dea garantia ca vom fi fericiti daca asteptam sau ca vom avea o casatorie implinitoare. Din contra, putem vedea in jurul nostru o multime de oameni care au avut relatii sexuale inainte de casatorie si acum au o viata implinita dupa toate aparentele. Nu din asteptare vine bucuria, ci din ascultare, spunea un pastor. Totusi, nu este vorba de acea ascultare copilareasca nascuta din frica de consecinte, ci mai degraba de o ascultare venita din interiorul nostru, nascuta din intelegerea faptului ca este spre binele nostru sa ascultam.

Intr-o casatorie, efectele relatiilor sexuale pot fi benefice atit in punct de vedere emotional (creeaza intimitate, incredere, implinire, sentimentul apartenentei, siguranta) cit si din punct de vedere fizic (creste imunitatea organismului, nivelul de energie, etc.) Nimic nu ne garanteaza ca, daca vom astepta, ne vom bucura de o relatie de acest fel. Cu toate acestea, casatoria este singura care creeaza un climat de siguranta si intimitate. Casatoria creeaza cadrul in care putem avea relatii sexuale fara retineri, fara vina si fara teama. Exista un mit vehiculat printre adolescenti, potrivit caruia ei sunt capabili de cele mai pasionale relatii sexuale. In realitate, cuplurile casatorite de mai multi ani, care se cunosc suficient de bine si care au investit in relatie ani de zile pot avea parte de relatii mult mai implinitoare. Prin urmare, vedem ca nu incercarea diferitilor parteneri sexuali ne ajuta sa ajungem la o relatie implinitoare - desi pe termen scurt ni s-ar putea parea ca este asa - ci fidelitatea si investitia in relatia cu partenerul de viata. Nu exista nici o reteta magica pentru a ajunge aici, ci doar intelegerea faptului ca implinirea va fi pe masura investitiei. Un cuplu necasatorit care alege sa astepte, face o investitie buna pentru viitor si are parte de binecuvintarea lui Dumnezeu peste acea relatie.
3. Ce sa fac daca deja „am calcat pe bec”?
Nu toti tinerii aleg in mod intelept sa astepte pina la casatorie pentru a-si incepe viata intima si invata prin experiente dureroase de ce ar fi fost mai bine sa astepte. Sa luam exemplul unei adolescente care a explicat efectele implicarii ei sexuale in urmatorii termeni:

Contactul sexual dinainte de casatorie a fost experienta cea mai inspaimintatoare din viata mea. Nu a fost deloc experienta care poate satisface din punct de vedere emotional, cum crezusem. Aveam senzatia ca tot ce era inlauntrul meu fusese dezgolit, in timp ce inima mea ramasese neatinsa. Stiu ca Dumnezeu m-a iertat pentru acest pacat, dar mai stiu ca nu pot sa-mi recuperez virginitatea. Ma inspaiminta ziua in care va trebui sa-i spun omului pe care il iubesc cu adevarat si cu care voi dori sa ma casatoresc ca el nu este singurul, desi asa as fi vrut. Mi-am patat viata si aceasta pata nu va iesi niciodata. (Josh McDowell & Bob Hosteler, Manual de consiliere a tinerilor, Editura Noua Speranta, Cluj-Napoca, 1999)

Cazul nu este unul singular si nici dintre cele mai tragice. Dar exista o veste buna pentru cei care se afla in aceasta situatie: „Si asa erati unii dintre voi! Dar ati fost curatati, ati fost sfintiti, ati fost considerati drepti in numele Domnului Isus Hristos si prin Duhul Dumnezeului nostru.” (1 Corinteni 6:11) Noi nu suntem considerati drepti in fata lui Dumnezeu prin purtarea noastra (pentru ca atunci nimeni nu ar putea sta in picioare), ci prin harul Lui. Orice pacat poate fi iertat daca exista o cainta sincera si o intoarcere de la acel pacat.

Domnul Isus a avut har fata de femeia prinsa in preacurvie, dar la sfirsit i-a spus: „Du-te si sa nu mai pacatuiesti!” Regele David a comis adulter si o crima, dar apoi s-a pocait de aceste pacate si la sfirsit a putut spune: „Fa-mi dreptate, Doamne, caci umblu in nevinovatie si ma incred in Domnul, fara sovaire.” (Psalmul 26:1) Aceasta afirmatie este incredibila! Cum poate David sa afirme ca umbla in nevinovatie dupa ce a intretinut relatii sexuale cu sotia altcuiva, pe care l-a trimis apoi la moarte? Exemplul lui David exista ca sa ne arate ca indiferent cit de mari sunt pacatele noastre, prin pocainta sincera putem fi considerati nevinovati inaintea lui Dumnezeu.

Poate ca unii tineri nu au mers atit de departe incit sa aiba relatii sexuale inainte de casatorie, dar au mers suficient de departe incit sa nu doarma noaptea, fiind apasati de sentimente de vinovatie. Pentru situatii de acest tip, Linda Dillow si Lorraine Pintus au pregatit o lista de intrebari din „setul de testare a vinovatiei” (Linda Dillow, & Lorraine Pintus, Conversatii intime, Editura ImpactMedia, Timisoara, 2004, pag. 84). Voi exemplifica doar prin citeva dintre acestea:
1. Te-ai simti rusinata sa porti rochia alba de mireasa in ziua nuntii?
2. E posibil ca noaptea nuntii sa fie o dezamagire, pentru ca va cunoasteti deja prea bine?
3. Te infurii vreodata pe tine sau pe partenerul tau ca ati trecut peste anumite limite?
4. Te simti vreodata neimplinita pentru ca ai daruit o parte din tine altor barbati prin relatii sexuale sau atingeri intime?

Daca raspunsul la aceste intrebari este afirmativ, inseamna ca ai mers deja prea departe si ai nevoie de iertarea si curatirea lui Dumnezeu, ne spun mai departe Linda si Lorraine. Chiar daca stim ca Dumnezeu ne poate ierta pentru orice pacat, de multe ori nu simtim asta si ne intrebam daca intr-adevar am primit iertarea. Aici este important de mentionat un lucru: iertarea este un fapt, nu un sentiment. Daca ti-ai marturisit pacatul, ai acceptat iertarea Lui si i-ai iertat pe altii asa cum ai fost si tu iertat, atunci ESTI iertat, indiferent de ceea ce simti!
4. Cum sa rezist tentatiei de a incerca?
In primul rind, pentru a putea rezista, este important sa fim bine informati cu privire la relatiile sexuale, la efectele acestora in cadrul casatoriei si in afara acesteia. Ideal ar fi ca aceste informatii sa ne fie oferite in familie sau sub indrumarea unui cuplu cu experienta si maturitate spirituala. Inainte de a ne casatori, am fost un an de zile la consiliere premaritala oferita de un cuplu casatorit de zece ani si care avea trei copii. O data pe saptamina petreceam o dupa-amiaza cu familia lor, luam masa cu ei, apoi mergeam in birou pentru consilierea propriu-zisa. Nu pot sa enumar efectele benefice ale acelei relatii de ucenicie. Ei erau in acelasi timp si cei carora le dadeam socoteala de evolutia relatiei noastre. Sugerez tuturor tinerilor aflati in relatii serioase sa aiba pe cineva caruia sa-i dea socoteala.

O alta modalitate de a rezista tentatiei este sa va stabiliti limite foarte clare, pentru a sti dinainte ce veti face si ce nu. Limitele pot fi influentate de cultura, virsta, convingeri personale, dar cel mai important este ca limitele sa fie in concordanta cu principiile biblice. Citeva exemple de asemenea principii ar fi:
- Feriti-va de orice se pare rau! (1 Tes. 5:22)
- Nu fiti o pricina de poticnire! (2 Cor. 6:3)
- Fiti cumpatate si curate! (Tit 2:5)
- Nu lasati nici macar o urma de imoralitate sexuala sa va atinga comportamentul! Fara obscenitati, vorbe nechibzuite sau glume vulgare! (Efeseni 5:3-4).
„Fugi de imoralitatea sexuala”, ne indeamna cu intelepciune Sfinta Scriptura. Fuga poate insemna evitarea situatiilor de natura sa produca o stimulare prea mare tinerilor sau evitarea situatiilor in care sa ramineti singuri. Discutati in schimb despre acele activitati pe care va place sa le faceti impreuna si care pot constitui un substitut pentru relatii fizice intime, mergind dupa principiul din 1 Corinteni 6:12. In acelasi timp, reamintiti-va unul altuia ca ceea ce este mai bun nu s-a aratat inca! (Cintarea cintarilor 1:4 „Imparatul ma va duce in odaile lui... ne vom veseli si ne vom bucura...”)

Saturday, February 26, 2011

Harul felurit (o poezie)

Harul felurit (o poezie)
By vesteabuna
”Ca niste buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi sa slujeasca altora dupa darul pe care l-a primit.” (1Petru 4,10).
Primesc din Harul felurit
pe cat de felurit Il au
cei de la care L-am primit
si cei spre care eu mi-L dau.
E felurit cum feluriti
sunt cei ce-au fost nascuti din Har,
caci Cel in care-au fost primiti
Le-a dat la fiecare-un dar.
La fiecare si la toti,
dar fiecarui diferit,
ca semintie de preoti
ai Celui care ne-a iubit.
Iar dupa cum in trup avem
nu numai maini, urechi sau nas,
ci felurite parti suntem,
asa-i si Cel ce ne-a atras.
La fiecare diferit
ne-a dat din Harul Sau bogat,
dupa credinta cantarit
si masurat.
Din fiecare frate sfant
primim un Har de la Hristos,
din fiecare alt Cuvant
din fiecare alt folos.
Si eu slujesc din ce-am primit
nu dupa capul meu, ci-al Lui,
Viata mea mi-am rastignit
si-acum am viata Domnului….
…si Trupul sau duhovnicesc
si Viitoru-i glorios
cu cat in El ma contopesc,
cu-atat il vad mai luminos!
Ma contopesc in El cand stau
unit cu fratii Lui si-ai mei
in Harul diferit ce L-au
primit oricare dintre ei.
Asa e Harul raspandit:
desi in moartea Lui uniti,
prin Inviere FELURIT
au devenit impodobiti….
…in viata Lui!
Si orisicui
care-a crezut, i-a dat un har
sa se reverse Viata Lui
In fiecare madular.
Cand ii ascult pe frati primesc
din Harul lor si inteleg
cu Harul meu sa le slujesc
spre-a fi un Trup al Lui intreg.
De-aceea scriu acum
si spun
si m-ostenesc
si sap in minti
Cuvantu-l ca samanta-l pun
si pun ai harului arginti
in sfantul sau negot spre-a fi
dat la zarafi si inmultit,
s-aduca rod si-a deveni
imbelsugat si inmiit.
Bogatul Har!!!
…..la tron sa mergi
prin sfasiata Lui perdea,
acum sa intri,
sa alergi,
doar langa Cel batut cu vergi
si Inviat…Il vei vedea.
….din plinatatea Lui sa iei
Har peste Har, sa ai, sa dai….
Epistola catre Evrei:
ne-nvata ca atunci cand ai
..nevoie de-ajutor si Har
sa te apropii curajos
sa intri-n cort,
pan’ la altar,
pan’ la Hristos.
Izvorul Harului e-aici
In Trupul Sau cel “zdrentaros”, (”iti intorceai fata de la El.”)
in fratii cei smeriti si mici….
in ei sa-L cauti pe Hristos.
Nu-l cauta in Sinedriu
nici la Irod, nici la Pilat
a fost pe-acolo, dar e viu
a Inviat.
Acum e-n fratii Lui, in toti,
cu ei El s-a asemanat,
cu ei si tu sa te socoti
ingemanat.
Ramai in El, in Trupul Lui
in felul lui smerit
…si mic
…si ne-nsemnat
…si neiubit.
Te fa nimic.
Slujeste doar cu Har,
cu Harul dat,
da altora ce tu ai capatat.

Arunca-ti painea-n ape, in pustii
si dupa multa vreme-o vei gasi!
Cununa n-o vei capata pe drum
si gloria nu e pentru aici,
ce mici sunt cei ce mari iti par acum,
ce mari sunt ce-i ce-ti par aicea mici.
Tu te-nsoteste cu cei fara pungi,
cu ei sa plangi, sa suferi, sa te rogi,
fereste-te de cei in haine lungi
ce scaune-si inalta-n sinagogi!
Sa fii gasit tot timpul IN HRISTOS
indreptatirea lui sa-ti fie scut.
In Trupul Lui, sa fi spre-al Lui folos,
de Domnul fi-vei BINE-CUNOSCUT!