Succesiunea generațiilor

Succesiunea generațiilor

(Judecători 1.1; 2.6-3.4)

La începutul cărților Iosua și Judecători, găsim o exprimare asemănătoare: „După moartea

lui Moise...”; „După moartea lui Iosua...”, iar în Judecători 2.7 se vorbește despre bătrânii care

au supraviețuit lui Iosua și care au fost martorii tuturor lucrărilor impresionante pe care Domnul

le făcuse pentru Israel. Dar versetul 10 adaugă că, după ce neamul acela de oameni a încetat,

prin moarte, s-a ridicat o altă generație cu totul diferită de cea care o precedase.

Timpul se scurge, generațiile vin una după alta, de cele mai multe ori fără să se asemene

între ele. Însă chiar atunci când s-a produs o decădere spirituală printre copiii, lui Israel,

sufletele sincere și temătoare de Dumnezeu au continuat să se bucure de lumina și puterea

prezenței divine. De altfel, fiecare generație are mare trebuință de a se întoarce la original, de a

se adăpa din izvoarele curate și proaspete ale cunoașterii lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură ne

recomandă, nu numai să rămânem în lucrurile învățate, dar să fim pe deplin convinși de

temeinicia și valabilitatea lor (2 Timotei 3.14). Izvoarele lui Dumnezeu - izvoare de har, de

viață, de lumină - rămân la dispoziția noastră, sunt accesibile oricărui suflet care dorește să-și

potolească setea.

Moise a fost omul încrederii în Dumnezeu. El a făcut, din plin, dovada unei credințe vii și

lucrătoare; în tinerețea sa, el a refuzat să fie numit fiul fiicei lui faraon; el a ales să sufere

împreună cu poporul lui Dumnezeu; el a rămas neclintit, ca și cum ar fi văzut pe Cel ce este

nevăzut. La rândul lui, Iosua a dovedit o credință energică, vie, lucrătoare, necesară cuceririi

pământului făgăduinței. Credința aceasta a caracterizat și pe bătrânii care au trăit în preajma lui

Iosua. Însă acum se ridică „o altă generație care nu cunoștea pe Domnul, nici ce făcuse El

pentru Israel” (Judecători 2.10). Neamului acestuia de oameni îi lipsea o cunoștință personală a

Domnului și a lucrării Sale. În asemenea condiții, nu ne miră deloc manifestarea atât de

timpurie a declinului spiritual.

Fenomenul succesiunii generațiilor este vizibil chiar în familiile noastre. Poate că bunicul a

fost un om evlavios, n-a iubit lumea și lucrurile ei, s-a dovedit a fi puternic atașat de Domnul și

de voia Lui; copiii lui, părinții noștri, i-au urmat exemplul frumos, trăind în frică de Dumnezeu,

dar ce se va întâmpla cu noi, urmașii lor? Vom semăna cu acel „un alt neam de oameni”, sau ne

vom număra printre cei ce „se uită cu băgare de seamă la sfârșitul felului de viețuire al celor ce

ne-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu” și le vom urma credința?

La fel stau lucrurile și cu mărturia comună. Încă de pe timpul apostolilor și îndeosebi a

acelora care le-au urmat imediat după plecarea lor, decăderea a câștigat tot mai mult teren. Au

existat în primele veacuri ale Bisericii creștini vii, martori puternici ai Cuvântului lui

Dumnezeu, dar și ființe ruinate de păcat și învățături rătăcitoare. La Reformă, Dumnezeu a

ridicat unelte ale Sale care I-au făcut cinste, dar în câte generații s-a resimțit influența lor

pozitivă? Tradiția și formalismul au luat repede locul acestei schimbări spre o viață regenerată.

În ce privește mărturisirea de credință de care ne-am atașat, noi suntem recunoscători Domnului

pentru bărbații de valoare pe care El i-a ridicat pentru a pune din nou în lumină adevărurile

Cuvântului Său. Ni s-au păstrat o bună parte din scrierile lor, precum și ale generației care le-a

urmat. Am beneficiat de contribuția celei de a treia și a patra generații. Dar ce se va întâmpla cu

a noastră, care este a cincea? Se vor remarca acum tineri creștini, dornici după o viață sfântă și

evlavioasă, însuflețiți de o credință vie, demnă de exemplul înaintașilor, tineri care vor orienta

spre Domnul „grupul” lor, familia lor, adunarea locală din care fac ei parte?